Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este tot mai frecvent iar incidenÅ£a ÅŸi prevalenÅ£a sa sunt “planificate” să crească cel puÅ£in până la nivelul anului 2025, când un procent de până la 10% din populaÅ£ie va suferi de diabet zaharat. Există două mari tipuri de diabet zaharat, aÅŸa cum se cunoaÅŸte, ambele caracterizate prin creÅŸterea glicemiei peste valorile normale, diabetul zaharat putând fi diagnosticat atunci când valorile glicemiei a jeun (pe nemâncate) sunt cel puÅ£in la două determinări, mai mari de 126m/dl.

Diabetul zaharat de tip I este un diabet aproape în exclusivitate moÅŸtenit care apare de multe ori în copilărie sau tinereÅ£e ÅŸi care evoluează cu multiple complicaÅ£ii, îndeosebi la nivelul vaselor mici (boală microvasculară).

Pe de altă parte în contextul bolilor cardiovasculare degenerative, diabetul zaharat de tip II este tot mai frecvent present. Acest diabet apare după vârsta de 40-50 de ani ÅŸi are fără îndoială o componentă ereditară la care se adaugă, influenÅ£ând momentul în care el devine manifest clinic, o serie de factori favorizanÅ£i printre care supragreutatea ÅŸi obezitatea sunt de primă importanţă. De altfel, de foarte multe ori obezitatea (de un tip special, abdominală) ÅŸi diabetul zaharat se asociază. Când este prezentă ÅŸi hipertensiunea arterială se realizează ceea ce se numeÅŸte sindrom metabolic, respectiv o constelaÅ£ie de factori care cresc riscul bolnavilor de a face ateroscleroză. De aceea în diabetul zaharat al adultului, diabetul zaharat de tip II, pe prim plan sunt aÅŸanumitele complicaÅ£ii macrovasculare respectiv cele care Å£in de apariÅ£ia aterosclerozei pe diverse teritorii vasculare. Desigur se adaugă de multe ori cu consecinÅ£e catastrofale ÅŸi complicaÅ£iile la nivelul vaselor mici, respectiv boala microvasculară.

Diabetul zaharat este apanajul unei specialităţi aparte (diabetologie sau endocrinologie) dar trebuie cunoscut şi trebuie căutat și de medicii de alte specialități sau chiar de fiecare dintre noi.

De aceea fiecare persoană, fiecare subiect care depăşeÅŸte vârsta de 40-50 de ani trebuie să-ÅŸi determine la interval de câÅ£iva ani glicemia a jeun, iar atunci când ea depăşeÅŸte valoarea de 100mg/dl să devină atent cu alimentaÅ£ia iar determinările glicemiei trebuie să devină mai frecvente (dacă este posibil, anual).

Teoriile vechi, respectiv că diabetul zaharat rămâne o boală a celor care consumă cantităţi mari de dulciuri rafinate, cofetari, bucătari, etc, nu mai este valabilă actualmente, dar nu este mai puÅ£in adevărat că o alimentaÅ£ie bogată în calorii, apariÅ£ia obezităţii sau chiar consumul excesiv de dulciuri rafinate poate face să apară mai repede hiperglicemia, care este doar una dintre trăsăturile diabetului zaharat. Din păcate în momentul când se depistează diabetul zaharat prin valorile crescute ale glicemiei (zahărului în sânge) boala evoluează deja de multe ori de un număr de ani ÅŸi este deja posibil să apară complicaÅ£ii la nivelul atât al vaselor mari (ateroscleroză accelerată) cât ÅŸi la nivelul vaselor mici.

De aceea revine medicilor de familie greua sarcină de a depista predispoziÅ£ia familială la diabet zaharat ÅŸi de a acorda o atenÅ£ie deosebită copiilor ÅŸi adolescenÅ£ilor care provin din familii de diabetici. AceÅŸti copii vor trebui să adopte un stil de alimentaÅ£ie mai spartană, în care plăcerea dulciurilor să fie mai diminuată, ÅŸi ele să fie înlocuite cu zaharuri nerafinate care cresc mai puÅ£in riscul apariÅ£iei precoce a diabetului zaharat. În plus aceÅŸti tineri vor fi încurajaÅ£i cu predilecÅ£ie, deÅŸi recomandarea este generală, să presteze o activitate fizică constantă pentru că activitatea fizică creÅŸte metabolizarea zahărului din sânge, (glucozei) ÅŸi scade valoarea acesteia încât întârzie apariÅ£ia diabetului zaharat ÅŸi mai ales întârzie apariÅ£ia unor valori mari ÅŸi a unora dintre complicaÅ£iile diabetului zaharat (din păcate nu a tuturor).

Iată că prevenirea diabetului zaharat este greu de făcut dar că întârzierea apariÅ£iei diabetului zaharat este posibilă atunci când se iau aÅŸa numitele măsuri de prevenÈ›ie primară.

La fel de important sau uneori mai important este prevenirea la bolnavul diabetic a apariţiei bolilor cardiovasculare.

Până în urmă cu câteva decenii exista concepÅ£ia că tratamentul diabetului zaharat ar trebui să fie centrată exclusiv pe aducerea valorilor glicemiei la nivele cât mai apropiate de normal. Desigur dezideratul nu s-a schimbat, au apărut ÅŸi o serie de markeri ai eficienÅ£ei controlului glicemic (hemoglobina glicozilată), dar s-a demonstrat că, de fapt, diabeticii mor în primul rând de cauze cardiovasculare ÅŸi în primul rând de ateroscleroză. De aceea în ultimii 20 de ani în tratament se pune accentul pe prevenÅ£ia bolilor cardiovasculare. Această prevenÅ£ie, secundară, se efectuează prin prevenirea tuturor factorilor de risc care au fost sau vor fi expuÅŸi în continuare, iar dacă aceÅŸti factori există, prin tratamentul lor mai intensiv ÅŸi mai agresiv decât la subiecÅ£ii care nu au diabet zaharat. Astfel, valorile lipidelor serice (colesterolului) vor trebui aduse mai jos, va trebui acordată o atenÅ£ie mai mare creÅŸterii HDL-ului (a cărui scădere face parete din sindromul metabolic), vor trebui controlate trigliceridele serice (care de asemenea fac parte din tabloul sindromului metabolic). Este necesar un control strict al greutăţii corporale care este greu de efectuat mai ales la diabetici care sunt trataÅ£i deja cu insulină, controlul fiind mai uÅŸor la cei care sunt trataÅ£i doar cu medicamente (antidiabetice orale). De asemenea hipertensiunea arterială trebuie tratată chiar agresiv pentru a reduce valorile tensionale sub limitele recomandate de 140-180mmHg deoarece la aceÅŸtia chiar valori de 140/90mmHg pot reprezanta încă un factor favorizant al apariÅ£iei aterosclerozei ÅŸi complicaÅ£iilor sale. De asemenea fumatul va fi nu numai descurajat ci È™i interzis bolnavilor cu diabet zaharat. De altfel interdicÅ£ia formală trebuie făcută pentru întreaga populaÅ£ie (vezi capitolul respectiv). Toate aceste măsuri fac parte din prevenÅ£ia secundară, ÅŸi în această prevenÅ£ie medicamentele îÅŸi au întotdeauna locul, respectiv medicamentele hipotensoare ÅŸi cele care normalizează lipidele (grăsimile serice). În anumite situaÅ£ii este necesară ÅŸi administrarea aÅŸanumitelor antiagregante plachetare, ÅŸi în primul rând a aspirinei. De altfel într-un capitol ulterior al acestui manual ne vom referi ÅŸi la medicaÅ£ia de prevenire primară sau secundară a bolilor cardiovasculare degenerative ÅŸi în primul rând a aterosclerozei.

Desigur toate aceste măsuri de influenÅ£are a factorilor de risc devin È™i mai importante în momentul în care diabeticul face deja complicaÅ£ii cardiovasculare. DeÅŸi tratamentul bolilor cardiovasculare la diabetic este similar cu cel al nondiabeticului trebuie să ÅŸtim că evoluÅ£ia este de multe ori mai proastă, ÅŸi pentru a o ameliora,

tratamentul trebuie să fie agresiv. Desigur acest tratament este apanajul medicului. Bolnavii de diabet trebuie însă să ÅŸtie că colaborarea cu medicul este foarte importantă ÅŸi că aderenÈ›a la măsurile terapeutice recomandate, chiar dacă uneori ele sunt frustrante, chiar dacă creează anumite simptome neplăcute, trebuie păstrată pentru că de aceasta depinde evoluÅ£ia bolii în viitor ÅŸi supravieÅ£uirea lor îndelungată, posibilă la valori superpozabile cu cele întâlnite la populaÅ£ia nondiabetică cu condiÅ£ia ca măsurile să fie aplicate din timp ÅŸi să fie respectate cu stricteÅ£e.