Hipertensiunea arteriala

Hipertensiunea arteriala

Hipertensiunea arterială este unul dintre cei mai importanÅ£i factori de risc cardiovasculari. Ea creÅŸte riscul de ateroscleroză (ÅŸi boli aterosclerotice) dar în acelaÅŸi timp, prin ea însăşi, poate determina afectare cardiacă ÅŸi chiar apariÅ£ia insuficienÅ£ei cardiace (proasta funcÈ›ionare a inimii cu scăderea capacității de efort). În afară de aceasta, hipertensiunea arterială determină frecvent afectarea vaselor cerebrale ÅŸi apariÅ£ia accidentelor vasculare cerebrale (paralizie, etc), sau afectarea rinichiului ÅŸi în final apariÅ£ia insuficienÅ£ei renale, bolnavii necesitând frecvent efectuarea de dializă sau de transplant renal.

Din punct de vedere al riscului pentru ateroscleroză, pentru boală cardiacă coronariană, în valoare relativă, riscul este mai mic decât cel al colesterolului. Dacă Å£inem însă cont că aproximativ 25% din populaÅ£ia lumii prezintă hipertensiune arterială, că la vârsta adultă 40% din populaÅ£ie prezintă hipertensiune arterială, iar vârstnici după 65 de ani au valori tensionale crescute într-un procent care depăşeÅŸte 75%, din punct de vedere al riscului total, hipertensiunea arterială este mai importantă pentru ateroscleroză decât oricare alt factor de risc.

Se ridică desigur întrebarea de ce hipertensiunea arterială este un factor de risc pentru ateroscleroză, pentru angină pectorală, pentru infarct miocardic. Răspunsul este foarte simplu. Valorile crescute ale tensiunii arteriale acÅ£ionează asupra barierei dintre sânge ÅŸi spaÅ£iul din interiorul peretelui arterial în care se depune colesterolul ÅŸi se dezvoltă placa aterosclerotică. Această barieră se numeÅŸte endoteliu. Hipertensiunea

arterială determină o proastă funcÅ£ie a acestui endoteliu ÅŸi atunci, la valori identice ale LDL-Co cu cât tensiunea arterială este mai mare cu atât pătrunde o cantitate mai mare de colesterol în peretele arterial ÅŸi se favorizează dezvoltarea aterosclerozei.

De asemenea, având în vedere că hipertensiunea arterială determină îngroÅŸarea muÅŸchiului miocardic (hipertrofie ventriculară) inima are nevoie de o cantitate mai mare de sânge în condiÅ£iile în care prezenÅ£a îngustării vaselor coronariene scade cantitate de sânge disponibilă. Acest lucru face ca ”lipsa de sânge” (ischemia) să fie mai mare decât la o persoană care nu prezintă hipertrofie ventriculară.

Nu este lipsit de importanţă faptul că în condiÅ£iile hipertensiunii arteriale, pentru a pompa aceeaÅŸi cantitate de sânge este nevoie de o contracÅ£ie mai puternică a inimii, deoarece rezistenÅ£a la periferie este crescută. ContracÈ›iile mai puternice cresc consumul de oxigen al inimii (benzina inimii) ÅŸi acest lucru aduce necesitatea unei aprovizionări crescute cu sânge a inimii care nu se poate realiza în condiÅ£iile prezenÈ›ei aterosclerozei.

Datorită tuturor acestor motive hipertensiunea arterială, atunci când apare înaintea manifestărilor clinice ale aterosclerozei, trebuie tratată pentru că întârzie apariÅ£ia aterosclerozei clinic manifeste.

Se va lua în considerare faptul că un anumit regim de viaţă poate întârzia apariÅ£ia hipertensiunii arteriale mai ales la persoanele predispuse. Pentru a afla însă care sunt persoanele predispuse trebuie să vedem care sunt cauzele hipertensiunii arteriale.

În cazul hipertensiunii arteriale ca ÅŸi în cazul hipercolesterolemiei, trebuie să arătăm că, din păcate, în 80-90% din cazuri creÅŸterea valorilor tensiunii arteriale este determinată de unii factori ereditari (moÅŸteniÅ£i), existând anumite familii, anumite persoane care sunt predispuse să dezvolte hipertensiune arterială. Cu cât gradul acestei ”moÅŸteniri negative” este mai mare, creÈ™terea valorilor tensionale vor apărea mai precoce ÅŸi vor fi mai mari.

Într-un procent redus al cazurilor hipertensiunea arterială are o cauză bine definită ÅŸi această cauză este reprezentată în primul rând de bolile de rinichi. Îi revine însă medicului să stabilească dacă hipertensiunea arterială are o cauză ÅŸi dacă această cauză poate fi tratată.

În majoritatea cazurilor odată apărută hipertensiunea arterială ea nu mai poate fi vindecată, dar poate fi stăpânită (”Å£inută în frâu”) prin măsuri nemedicamentoase dar mai ales prin utilizarea, pe durată mare de timp, a unor medicamente.

Pentru a ÅŸti cum să tratăm hipertensiunea arterială trebuie să cunoaÅŸtem mai întâi valorile normale ale acesteia.

În mod ideal (optim) valorile tensiunii arteriale trebuie să fie <120/80mmHg, atunci când tensiunea arterială este luată la cabinetul medical după 5-10minute de odihnă. Această odihnă este esenÅ£ială, pentru că în mod normal tensiunea arterială creÅŸte atunci când suntem supuÅŸi unui efort sau unui stress, dar în câteva minute ea revine la valorile anterioare. Înregistrarea unor valori mai mari ale tensiunii arteriale trebuie să iniÅ£ieze urmărirea în timp a valorii acesteia. Momentul însă, în care putem declara hipertensiunea arterială, este acela al atingerii sau depăşirii valorilor de 140/90mmHg, diagnosticul de hipertensiune arterială fiind pus când oricare din cele două categorii de valori (sistolică 140, diastolică 90) sunt atinse sau depăşite sau, desigur, cu atât mai mult când ambele sunt atinse sau depăşite.

Pentru diagnosticul hipertensiunii arteriale nu este în general necesar să urmărim tensiunea arterială pe o zi întreagă (monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale) dar acest lucru se indică în situaÅ£ii speciale care sunt apanajul deciziei medicului curant sau specialistul internist sau cardiolog.

Cum putem trata hipertensiunea arterială.

Ne vom referi în primul rând la măsurile nemedicamentoase pentru că tratamentul medicamentos este recomandat de medic.

Dieta are o importanţă capitală, ÅŸi intervine în primul rând prin consumul de sare. Sarea consumată în exces creÅŸte tensiunea arterială iar obiceiurile alimentare europene ÅŸi cele din Å£ara noastră ne fac să consumăm aproximativ 10g de sare/zi, din care 5g sarea conÅ£inută în alimente, iar 5g sarea adăugată la consum. În momentul în care tensiunea arterială depăşeÅŸte valorile normale trebuie redusă sarea din alimentaÅ£ie. Se recomandă iniÅ£ial gătirea alimentelor fără sare ÅŸi renunÅ£area la adăugarea sării în timpul meselor acest lucru reducând consumul de sare la 4-5g/zi. În cazurile severe se vor consuma alimente speciale fără sare (lapte, paine, etc) dar având în vedere că acum

dispunem de medicaţie diuretică care elimină o cantitate mai mare de sare prin urină acest lucru este mai rar necesar.

Desigur ne punem întrebarea dacă făcând acest ”sacrificiu” tensiunea arterială se reduce sau chiar se normalizează. Răspunsul este nu pentru că regimul alimentar poate reduce tensiunea arterială cu aproximativ 10/2mmHg. ÅŸi atunci de ce acest efort de a reduce sarea în alimentaÅ£ie? Pentru că în absenÅ£a lui efectul medicamentelor care scad tensiunea arterială este redus. Cu alte cuvinte reducerea consumului de sare nu numai că reduce valorile tensionale dar, mai ales ,permite medicamentelor care scad tensiunea arterială să acÅ£ioneze ÅŸi să aibă eficacitate maximă. De altfel nerespectarea regimului hiposodat este una dintre cauzele cele mai frecvente de nereuÅŸită a tratamentului hipotensor ÅŸi trebuie să recunoaÅŸtem că această nereuÅŸită este foarte frecventă pentru că, în toată lumea, controlul tensiunii arteriale nu depăşeÅŸte 30-50% dintre subiecÅ£ii hipertensivi cunoscuÅ£i.

Dacă Å£inem cont însă că aproape jumătate din bolnavii cu hipertensiune arterială nu sunt cunoscuÅ£i, atunci vom vedea că de fapt tensiunea arterială este adusă la valorile recomandate într-un procent foarte mic al cazurilor.

În al doilea rând trebuie să ÅŸtim că o greutate normală menÅ£ine tensiunea arterială la valori mai reduse. Cu alte cuvinte supragreutatea ÅŸi obezitatea cresc valorile tensiunii arteriale iar slăbirea în greutate scade într-o oarecare măsură valorile tensionale. De aceea hipertensivii trebuie să încerce să-ÅŸi menÅ£ină greutatea ideală sau să-ÅŸi recâÅŸtige greutatea ideală pe care o vom menÅ£iona într-un capitol ulterior.

Activitatea fizică este capabilă să reducă valorile tensionale ÅŸi, datorită acestui fapt, activitatea fizică, recomandată la întreaga populaÅ£ie, este cu atât mai necesară la bolnavii cu hipertensiune arterială.

În populaÅ£ie există însă o reÅ£inere nejustificată faţă de efortul fizic care în opinia laică ar putea creÅŸte tensiunea arterială ÅŸi declanÅŸa complicaÅ£ii ale acesteia, în primul rând accidente vasculare cerebrale. Este adevărat că efortul creÅŸte valorile tensionale dar această creÅŸtere nu este de mare anvergură, iar prestarea zilnică a efortului poate scădea tensiunea arterială cu valori între 5-10/1-2mmHg, ceea ce înseamnă foarte mult în termeni de scădere a riscului cardiovascular. Desigur eforturile care pot creÅŸte brusc È™i mult tensiunea arterială vor fi evitate. Acestea sunt aÅŸanumitele eforturi izometrice,

respctiv ridicarea de greutăţi mari sau ”încordarea muÅŸchilor” noÅŸtri fără ca ei să se scurteze cum ar fi culturismul, etc. De aceea se vor prefera aÅŸa numitele eforturi dinamice în timpul cărora muÅŸchiul se scurtează. Ele sunt reprezentate de majoritatea tipurilor de activitate fizică, mers, alergare uÅŸoară, înot, ciclism, vâslit, jocuri, încât toate acestea sunt recomandate. La un hipertensiv cu valori tensionale mari, înainte de a decide ce tipuri de activitate fizică poate să desfăşoare trebuie cerut sfatul medical dar la bolnavii care au tensiunea arterială la limită, sportul de agrement poate fi desfăşurat fără recomandare medicală.

Desigur mai există câteva întrebări practice.

Prima dintre acestea este dacă cafeaua creÅŸte valorile tensiunii arteriale. Răspunsul este: prin sine nu, dar dacă este băută în exces creÅŸte iritabilitatea ÅŸi la stimuli de intensitate egală, la acelaÅŸi efort, la aceeaÅŸi ”supărare”, etc, tensiunea arterială creÅŸte mai mult, de aceea se permite să se consume cafea dar nu sub formă de cafea solubilă pentru acesta conÅ£ine de cele mai multe ori mai multă cofeină pură, iar consumul să nu fie în exces ,limitându-ne la 1-2 cafele/zi.

O a doua întrebare este consumul moderat de alcool are efect protector pentru inima È™i vasele noastre de sânge. Consumul de alcool în exces însă, peste 30g/zi aÈ™a cum vom vedea poate să contribuie la creÈ™terea tensiunii arteriale.

De asemenea hipertensivul trebuie să evite ori de câte ori este posibil stresul cotidian. Atunci când nu este posibil la indicaÈ›ia medicului să recurgă la anumite medicamente, care scad excitabilitatea È™i care se numesc sedative È™i anxiolitice. Acestea nu se vor administra din proprie iniÈ›iativă decât în cazuri excepÈ›ionale È™i acute.

Din păcate stresul cotidian este foarte greu să fie evitat dar trebuie să încercăm ori de câte ori este posibil, chiar cu riscul de a renunÈ›a la o parte din câÈ™tigurile È™i din scopurile pe care le avem. Hipertensiunea arterială apare de foarte multe ori la indivizii ambiÈ›ioÈ™i, care nu numai că au scopuri foarte înalte, indiferent de natura lor financiară, profesională, cercetare, etc, pe care doresc să le atingă foarte repede, de multe ori în dauna celorlalÈ›i.

Tratamentul medicamentos al hipertensiunii arteriale.

Este foarte important și include mai multe clase de medicamente.

Unele dintre medicamente elimină sarea din organism È™i se numesc diuretice. Altele împiedică atunci când suntem stresaÈ›i, când prestăm un efort, când avem un necaz, activarea aÈ™anumitului sistem nervos simpatic sau aÈ™anumitului sistem renină-angiotensină aldosteron care cresc prea mult tensiunea arterială.

Există două categorii de medicamente inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei È™i sartanii, care împiedică activarea acestui sistem È™i scad astfel tensiunea arterială.

O altă categorie de medicamente: anticalcicele relaxează vasele noastre de sânge la periferie È™i le dilată iar o altă categorie, betablocantele împiedică creÈ™terea prea mare a tensiunii arteriale atunci când sistemul nostru ”de acÈ›iune” (simpatic) este activat.

Este important să reÈ›inem este că medicaÈ›ia trebuie administrată zi de zi È™i pe perioade foarte lungi de timp, chiar toată viaÈ›a. Neurmarea unui astfel de tip de tratament aduce două mari riscuri. Primul este creÈ™terea bruscă a tensiunii arteriale la întreruperea tratamentului È™i posibilitatea apariÈ›iei unor accidente la nivelul inimii (infarct miocardic, edem pulmonar acut) sau la nivelul creierului – accident vascular cerebral. De asemenea neutilizarea unor doze adecvate de medicamente care să ne controleze tensiunea arterială spre valorile recomandate (dacă nu chiar la valorile recomandate), în timp ne poate ”distruge” vasele periferice, renale, coronariene, sau cerebrale È™i pot apare manifestări de tip insuficiență a acestor organe. De aceea tratamentul trebuie respectat È™i trebuie să existe aderență la tratament È™i la dozele recomandate de către medic.

Pe de altă parte însă situaÈ›ia nu trebuie dramatizată pentru că, mai ales în condiÈ›iile utilizării autodeterminării tensiunii arteriale care sunt, desigur benefică, de multe ori bolnavii intră în panică la valori medii ale tensiunii arteriale. O valoare a tensiunii arteriale sistolice de 170-180mmHg sau diastolice de 95-100mmHg nu este periculoasă pentru moment dacă bolnavul nu are alte suferinÈ›e cardiovasculare înafara tensiunii arteriale. Desigur, el trebuie să se adreseze medicului pentru a-i ajusta tratamentul dar nu trebuie să se alerteze deoarece în acest caz este posibil ca prin stresul provocat de ”frică” să determine în continuare creÈ™terea tensiunii arteriale care uneori pot deveni periculoase. În al doilea rând, utilizarea unor aparate neadecvate, îndeosebi aparate care să pun la încheietura mâinii, favorizează afiÈ™area unor valori nereale care îi sperie pe bolnavi. Aceste aparate ne indică că atunci când tensiunea arterială sistolică este

foarte mare (se apropie sau depășeÈ™te 200mmHg), sau când tensiunea arterială diastolică depășeÈ™te 100mmHg să ne adresăm medicului, fără să intrăm în panică imediat, chiar dacă uneori este bine să luăm o doză suplimentară de medicament hipotensor.

Cu excepÈ›ia cazurilor în care bolnavul are valori excesiv de mari >200mmHg sistolica, trebuie aÈ™teptat rezultatul tratamentului pe o perioadă de câteva săptămâni pentru că doar atunci medicamentul îÈ™i dă măsura eficienÈ›ei sale plenare. De aceea schimbarea de le zi la zi a medicamentelor, adăugarea în mod individual sau chiar de către medicul forÈ›at de către bolnav a noi È™i noi medicamente face ca bolnavul să ia prea multe medicamente care pot interfera între ele în mod negativ sau în anumite situaÈ›ii pot compromite rezultatul tratamentului prin această frecventă schimbare a medicaÈ›iei care în final nu mai ajunge să fie eficientă.

Adauga un comentariu